Ţeapă de milioane de euro cu doar câteva clickuri: unul dintre cei mai importanţi investitori străini în România, Leoni Wiring Systems, a rămas fără 40 de milioane de euro, după ce o persoană din conducere a transferat banii în conturile unui hacker.

Filiala din Bistriţa a companiei a primit un email care a reuşit să îl convingă pe directorul financiar al sucursalei româneşti că trimite banii unui superior din Germania. Hackerul a avut un schimb de emailuri chiar cu directorul financiar al filialei din Bistriţa şi a reuşit să-l convingă că este un şef din Germania, Folosindu-se de câteva documente falsificate, acesta a reuşit să strecoare datele false fără ca cineva să se prindă.

Conform procurorilor, procedura a fost simplă: mai multe emailuri ale unor directori de la sediul central din Germania au fost clonate şi completate cu informaţiile privind transferul bancar.
Hackerul cunoştea protocoalele folosite de cei de la Leoni, iar directorul financiar de la Bistriţa nu a suspectat nici un moment că în spatele acestor e-mailuri s-ar afla altcineva.

Directorul financiar, o româncă, după ce a făcut verificările de rigoare, a transferat suma cerută de impostor: 40 milioane de euro, către un cont în străinătate.

Compania păgubită, Leoni Wiring Systems se află de 14 ani în Bistriţa şi are ca obiect principal de activitate producerea cablurilor pentru industria auto, în special pentru Mercedes Benz. În urma jafului, toate fondurile companiei au fost transferate in străinătate.

 

Original info: Leoni Wiring Systems