“Dreptul de a fi uitat” a apărut în urma unor socilitări ale unui cetăţean care avea de suferit din cauza unei menţionări pe internet.

De-a lungul timpului au fost mai multe solicitări privind dorinţele unor persoane care voiau ca viaţa lor personală să se dezvolte în mod autonom, fără a fi în mod permanent şi repetat stigmatizaţi ca urmare a unor fapte din trecut.

Partea legală a cazului a luat în considerare mai multe prevederi privind drepturile omului, cu respectarea accesului la informaţii, libertatea de expresie şi interacţiunea cu dreptul la intimitate.

Discuţiile între specialiştii care voiau să reglementeze legal situaţia au luat în considerare scenariile prin care “dreptul e a fi uitat” ar avea un impact major asupra calităţii Internetului datorită unor aspecte privind acţiunile de cenzurare care ar deriva dintr-un astfel de drept, în opoziţie cu măsurile luate fie împotriva siturilor de tip *Revenge Porn care afişează la căutările online numele persoanelor fie impotriva siturilor care fac referinţă la infracţiuni minore comise cu mulţi ani în urmă dar care se menţin în memoria siturilor ca parte a amprentei pe Internet a persoanei respective.

Cu alte cuvinte, orice ar fi făcut pe internet, o persoană va fi urmărită mereu de informaţiile apărute cu privire la persoana sa, indiferent daca sunt reale sau nu. Pentru că nu există reglementări clare în aceasă privinţă, practic, orice informaţie postată în mediul online va fi păstrată pe timp nelimitat şi ar putea fi găsită de oricine, transformând astfel internetul în cea mai mare şi mai vie memorie a omenirii.

Primul care a reacţionat pentru dreptul său la uitare a fost un spaniol care a cerut eliminarea unui link pentru că la o căutare simplă, după numele său, rezultatele punctau către un eveniment din trecut. O executare judecătorească pusă în aplicare în anul 1998, prin care cetăţeanul spaniol Mario Costeja González îşi pierdea casa, a dus la respingerea unui nou credit, deşi omul îşi restabilise credibilitatea financiară în faţa băncii. Iniţial omul s-a adresat Agenţiei Spaniole de protecţie a datelor cu o plângere privind eliminarea articolului cu pricina. Agenţia a cerut Google să elimine legăturile de căutare respective. În urma procesului Google a fost obligat să respecte regulile europene, motivarea Înaltei Curţi Naţionale spunănd că motoarele de căutare sunt responsabile de conţinutul pe care îl afişează în urma căutării, iar gigantul motor de căutare trebuie să se conformeze legilor europene privind datele personale.

Urmarea? Chiar în prima zi a sentinţei, Google a primit peste 12 000 de cereri pentru eliminarea datelor personale din motorul său de căutare.

Cu toate acestea, lucrurile nu s-au simplificat. Doar procedurile au devenit ceva mai clare după ce precedentul a fost creat însă drumul pe care un simplu cetăţean trebuie să îl urmeze este mai mult o potecă şerpuită care de multe ori se pierde în hăţisul jurisprudenţei si reglementărilor legale.

Ce aş dori să subliniez? Importanţa unui astfel de demers este majoră pentru oricine se simte nedreptăţit. Pentru rezultate trebuie să te inarmezi cu multă rabdare, hârtie şi argumente solide pe care un avocat bun să ştie cum să pledeze pentru fiecare etapă a procesului. Cazul trebuie să fie foarte bine documentat iar probele să fie incontestabile. Cu alte cuvinte, este dificil, dar nu imposibil de obţinut o decizie judecătorească pentru un astfel de caz.

*Revenge Porn Law, legea care pedepseşte apariţia în ipostaze pornografice a persoanelor, fără ca acestea să îşi fi dat consimţământul, indiferent de modul în care imaginile au fost făcute publice