DIICOT desființează un grup care producea dispozitive de skimming pe care le distribuia apoi persoanelor interesate de clonarea cardurilor.

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism  din Bucureşti au reținut 4 persoane acuzate de săvârşirea mai multor infracțiuni. Astfel,  Velicu Valentin, Mîrzea Rareș, Dan Ovidiu Alexandru și Săvoae Radu-Andrei au fost reținuți pentru 24 de ore sub acuzații precum constituirea unui grup infracțional organizat, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi deținere de instrumente în vederea falsificării de valori.

Conform procurorilor, cei 4 erau membrii unui grup care producea instrumente folosite în furtul de informatii de pe cardurile bancare. La producerea dispozitivelor de fraudare erau folosite componente electronice achiziționate de la diverse magazine de profil din București sau fost comandate prin intermediul unor site-uri din străinătate iar apoi erau distribuite celor interesați.

Autoritățile  spun că în cursul  anului 2016 grupul a avut ca scop nu doar producerea și distribuirea de dispozițive de skimming. Cei 4 indivizi au distribuit și programe informatice concepute sau adaptate în scopul comiterii infracțiunii de acces la un sistem informatic.

Prin folosirea unor cărți de identitate falsificate, membrii grupului infracţional au deschis conturi bancare  în care erau transferate sume de bani din străinătate şi care  ulterior erau retrase de la bancomate de pe teritoriul României.

La perchezițiile efectuate de către procurori au fost identificate dispozitive de skimming, calculatoare,  telefoane mobile, bani, un atelier de confecționare a echipamentelor de compromitere a cardurilor bancare.

Sursa: DIICOT